Dermapen: ce presupune microneedling-ul?

Dermapenul reprezinta o procedura cosmetica minim-invaziva si non-chirurgicala care utilizeaza microneedling-ul pentru reducerea semnelor de imbatranire ale tenului (linii fine, riduri), a vergeturilor si a cicatricilor inestetice.


Dermapen: ce presupune microneedling-ul?

Cuprins

  • Cum functioneaza Dermapen?
  • Beneficiile tratamentului cu Dermapen
  • Tratamentul cu Dermapen
  • Ce substante se utilizeaza in timpul procedurii?
  • De cate sedinte este nevoie?
  • Este o procedura dureroasa?
  • Recuperarea dupa Dermapen
  • Unde se realizeaza procedura de microneedling?
  • Contraindicatii Dermapen

Cum functioneaza Dermapen?

Dermapenul utilizeaza un dispozitiv medical alcatuit din doua componente distincte si anume: piesa electrica conectata la o sursa de curent si un dispozitiv detasabil de unica utilizare prevazut cu microace dispuse concentric. Actionarea manuala a dispozitivului determina oscilarea rapida a acelor sterile care creeaza microleziuni la nivelul pielii, gradul de penetrare al acestora putand fi setat manual, in functie de zona tratata si afectiunea adresata.

Faza de vindecare initiata de organism dupa crearea microleziunilor implica desfasurarea unei serii de procese reparatorii care implica cresterea sintezei de colagen si elastina, in urma carora se obtine un aspect proaspat, „plin” al tenului care devine mai intins si mai neted.

Suplimentar, canalele create prin actionarea micro-acelor sterile (micro needle) permit patrunderea in profunzime a cremelor si cresc eficacitatea tratamentelor aplicate dupa finalizarea procedurii estetice.

Rezultatele obtinute dupa utilizarea Dermapenului sunt superioare celor datorate utilizarii laserului fractional deoarece spre deosebire de acesta, tratamentul de microneedling nu implica aparitia reactiilor termice (pielea nu se incalzeste pe durata desfasurarii procedurii), eliminand astfel riscul de aparitie al discoloratiilor (hiperpigmentare sau hipopigmentare) inestetice.

Beneficiile tratamentului cu Dermapen

Principalele beneficii ale tratamentului cu Dermapen la nivelul tenului includ:

  • Netezirea ridurilor fine
  • Estomparea cicatricilor postacneice si postchirurgicale
  • Uniformizarea culorii pielii (amelioreaza petele pigmentare)
  • Imbunatatirea aspectului de pori dilatati
  • Cresterea tonusului si elasticitatii pielii
  • Ameliorarea telangiectaziilor si a seboreei.

La nivelul membrelor, microneedling-ul imbunatateste aspectul vergeturilor, estompeaza cicatricile postacneice si postchirurgicale si amelioreaza keratoza pilara.

Tratamentul cu Dermapen

Principalele situatii in care se recomanda utilizarea Dermapen-ului sunt reprezentate de:

  • Reducerea cicatricilor postacneice, chirurgicale sau de alta natura prin stimularea productiei de colagen si elastina
  • Uniformizarea texturii pielii prin diminuarea aspectului de pori dilatati
  • Reducerea aspectulul liniilor fine si al ridurilor cauzate de imbatranirea fiziologica a pielii
  • Stimularea sintezei de colagen care ajuta la redobandirea elasticitatii pielii
  • Diminuarea aspectului de ten obosit cauzat de cearcane
  • Potentarea efectelor topicelor (creme, lotiuni) utilizate pentru ingrijirea tenului.

Desi este mai frecvent utilizat pentru imbunatatirea aspectului pielii de la nivelul fetei, Dermapen-ul poate fi aplicat si in alte zone ale corpului (gat, decolteu, abdomen, membre superioare si inferioare) pentru ameliorarea cicatricilor chirurgicale inestetice si a vergeturilor datorate fluctuatiilor bruste ale greutatii corporale.

 

Ce substante se utilizeaza in timpul procedurii?

In functie de particularitatile fiecarui tip de piele si al afectiunii tratate (cicatrici, vergeturi, pori dilatati, riduri, piele lasata), dermatologul poate utiliza un ser sau o combinatie de seruri active care sa grabeasca procesele de vindecare ale pielii dupa finalizarea microneedling-ului.

Aceste seruri pot include vitamina C, E, A sau din grupul B, aminoacizi, antioxidanti si microelemente Magneziu, Zinc, Crom, acid hialuronic sau alfahidroxiacizi a caror eficacitate este sporita cu pana la 80% datorita patrunderii mai usoare prin canalele create la nivelul pielii tratate. 

De cate sedinte este nevoie?

Chiar daca rezultatele acestei proceduri minim-invazive sunt imediate, beneficiile maximale ale microneedling-ului se obtin dupa efectuarea a 3-4 sedinte la intervale de timp stabilite de catre medicul dermatolog in conformitate cu severitatea afectiunii tratate si extinderea acesteia la nivelul pielii.

 Mentinerea rezultatului obtinut initial necesita efectuarea periodica a sedintelor de microneedling, de regula, la intervale de cate 6 luni.

Este o procedura dureroasa?

Majoritatea persoanelor care aleg acest tip de procedura cosmetica afirma faptul ca senzatia neplacuta din timpul sedintei este similara cu cea generata de o arsura solara de mica intensitate si se datoreaza microleziunilor de la nivelul pielii create de oscilarea micro acelor.

Recuperarea dupa Dermapen

Senzatia de arsura locala poate fi insotita de eritem si edem (inrosirea si umflarea pielii tratate) local moderat, care se remite in decurs de 3-5 zile post tratament. In anumite situatii, micro-acele pot genera aparitia unor puncte mici de sangerare tranzitorii, insotite de senzatia de uscaciune la nivelul zonei tratate.

Desi pot asocia un grad minim de disconfort, aceste efecte secundare se remit spontan (dispar de la sine) intr-un interval de timp relativ scurt. Dermapenul poate fi utilizat in siguranta pentru orice tip de piele fara riscul de aparitie al complicatiilor pe termen lung si/sau scurt.

Unde se realizeaza procedura de microneedling?

Sedintele de microneedling se realizeaza la recomandarea medicului dermatolog dupa efectuarea unui examen clinic amanuntit al pacientului si stabilirea obiectivelor planului de tratament care urmeaza a fi aplicat.

In situatia in care procedura este efectuata in absenta recomandarilor oferite de catre un medic avizat in domeniu, microneedling-ul poate asocia o serie de complicatii nedorite care includ infectii sau aparitia de leziuni tegumentare ce predispun la aparitia cicatricilor inestetice.

Contraindicatii Dermapen

Principalele contraindicatii ale Dermapen-ului sunt reprezentate de perioada de sarcina si de alaptare si afectiunile inflamatorii si/sau infectioase ale pielii de tipul eczemei, psoriazisului,  herpesului simplex, verucilor, impetigo-ului si acneei pustuloase in evolutie.

Persoanele aflate sub terapie anticoagulanta, chimioterapie sau radioterapie trebuie sa specifice aceste aspecte medicului dermatolog deoarece aceste tipuri de tratamente contraindica utilizarea Dermapenului.

 

Referinte:

Suport clienti Luni - Vineri 09-17

+40756 886 897 contact@cosmetic-shop.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!